Un proiect grandios

//Un proiect grandios

Un proiect grandios

Mii de pagini de rapoarte, telefoane, alergătură, copii conform cu originalul, ore întregi de muncă, auditor, ofiţer de proiecte, traineri, participanţi şi lista ar putea continua. Proiectul se numeşte ,,Îngrijiri paliative-măsuri integrate pentru incluziune socială”, dar noi îi zicem Coerent. De multe ori ne amuzăm numindu-l Incoerent, din cauza volumului foarte mare de muncă. A trecut mai bine de 1 an de când l-am început, mai sunt 3 luni şi jumătate şi îl încheiem. Andreea Iosub ni l-a scris, mă gândesc de multe ori că am înnebunit-o. Formatori au fost Mihaela Dumitrache-director executiv Asociaţia Lumina, Mara Matei-responsabil comunicare şi strângere de fonduri, Marcela Chiriac- psihoterapeut, Adela Benchea-asistent medical, Daniela Rusu & Simona Done- asistenţi sociali Asociaţia Lumina, Elena Dodan şi Silviu Rotaru- kinetoterapeuţi, Sorin Bârlădeanu- director D.G.A.S.P.C. Bacău, Lucian Bodor- preşedintele C.N.A.S.R., filiala Bacău. Mădălina Pletea şi Costel Dumitraşcu au fost, pe rând, asistenţi de proiect. Au mai intrat în rolul de formatori: Cezar Ivanof- despre hipoterapie- manager Complex Hotelier Decebal, Maria – şef serviciu adopţii Havesciuc, D.G.A.S.P.C. Bacău şi Simona Boghiu- şef serviciu Strategii, Proiecte şi Monitorizare, D.G.A.S.P.C. Bacău.

Până la finalul proiectului, vor fi urmat programul de formare ceva peste 500 de specialişti, vom fi parcurs câteva mii de kilometri în programul de coaching care ne-a dus în vizite în aproape toate Direcţiile Generale de Asistenţă Socială din ţară, de la Satu-Mare la Constanţa, vom fi informat peste 500 de studenţi despre ce înseamnă îngrijirea paliativă, am aşezat pe hârtie o Metodologie de lucru în asistenţa socială, dar, mai presus de orice, am cunoscut oameni care ne-au dat atenţia lor, ne-au primit în ,,lumea” lor şi ne-au acordat timp şi încredere că avem ce să îi învăţăm.
Am râs, am plâns, am bodogănit, ne-a doborât oboseala şi am luat-o de la capăt.
Astăzi cineva ne-a spus, în glumă, că va avea nevoie de terapie la întoarcerea acasă pentru că nu va mai veni şi săptămâna viitoare la training.
Ieri ni s-a spus că oameni cu experienţă în domeniul social, le-au povestit colegilor lor despre cât de bun a fost trainingul.
Concluziile la final.
Revin în curând,

Mara Matei

By | 2016-07-28T15:02:23+00:00 iulie 28th, 2016|Coerent PLUS|0 Comments

About the Author:

Administrator & web designer pentru Asociația Lumina

Leave A Comment